MINISTERUL JUSTIȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
INSPECTORATUL NAȚIONAL DE PROBAȚIUNE

Evenimentul de închidere a proiectului UE, Sprijin acordat sistemului de executare, probațiune și reabilitare în Republica Moldova

La 9 iulie 2018 a avut loc evenimentul de închidere a proiectului Uniunii Europene “Sprijin acordat sistemului de executare, probaţiune şi reabilitare în Republica Moldova” în cadrul Muzeului Naţional de Artă a Moldovei.

La eveniment au participat reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Europei, reprezentanţi ai Inspectoratului Naţional de Probaţiune şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi experţii internaţionali şi echipa întreagă a proiectului EUTAP-4.

Proiectul dat a fost conceput pentru a oferi asistenţă Republicii Moldova pentru reformele din Sectorul Justiţiei, în special reformele serviciului de probaţiune, axînduse pe intervenţii instituţionale importante, cum ar fi perfecţionarea calităţii rapoartelor presentenţiale, îmbunătăţirea implementării sancţiunilor cu serviciu în folosul comunităţii, susţinerea dezvoltării colaborării cu societatea civilă şi sensibilizarea opiniei publice.

Share.

Galerie foto