MINISTERUL JUSTIȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
INSPECTORATUL NAȚIONAL DE PROBAȚIUNE

Prezentarea dispozitivelor de monitorizare electronică ale companiei Attenti

La 31 mai 2018 a avut loc prezentarea dispozitivelor de monitorizare electronică ale companiei Attenti (Israel) în incinta Inspectoratului Naţional de Probaţiune, din subordinea Ministerului Justiţiei.

Prezentarea a fost susţinută de reprezentanţii companiei Attenti, domnul Guy JOHANANOFF,  Manager regional de vânzări și dezvoltare de afaceri şi Melvyn WIESS, Manager tehnic, la care au participat reprezentanţii direcţiilor INP şi directorul adjunct al Inspectoratului Naţional de Probaţiune, domnul Ghenadie CEBAN.

Cu peste 20 de ani de experiență în domeniul monitorizării, în peste 30 de țări, compania Attenti oferă soluții inovatoare și servicii de calitate înaltă pentru agenţiile interesate în domeniul monitorizării electronice. 

Share.

Galerie foto